Metodologia de stabilire a competenței în vederea efectuării actelor medico-legale

Având în vedere prevederile

  • Ordonanţei Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituțiilor de medicină legală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

  • Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor şi a altor lucrări medico-legale, actualizate, publicate în MO partea I, nr. 370/2.V.2023, aprobate prin ordin al Ministrului Sănătății nr. 1434 din 24 aprilie 2023 și Ordin al Ministrului Justiției nr. 687/c din 27 aprilie 2023

  • Legii nr. 140 din 17 mai 2022 privind unele măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilități intelectuale și psihosociale și modificarea și completarea unor acte normative

  • Ordinului Nr. 3423/2128/2022 din 11 noiembrie 2022 privind aprobarea metodologiei şi a raportului de evaluare medicală şi psihologică a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale şi psihosociale în contextul dispunerii, prelungirii, înlocuirii sau ridicării măsurii de ocrotire

  • Legii nr. 286 din 2009 (Codul Penal), cu modificările şi completările ulterioare

  • Legii nr. 287 din 2009 (Codul Civil), cu modificările şi completările ulterioare

  • Legii nr. 135 din 2010 (Codul de Procedură Penală), cu modificările şi completările ulterioare

  • Legii nr. 134 din 2010 (Codul de Procedură Civilă), cu modificările şi completările ulterioare

Consiliul superior de medicină legală stabilește următoarele:

Art. 1 Competența teritorială

(1) Atunci când nu este precizat în mod distinct, competența teritorială se stabilește funcție de adresa de domiciliu a persoanei examinate;

(2) În caz de necompetență teritorială, instituția de medicină legală își poate declina competența în favoarea celei competente;

(3) Declinarea competenței teritoriale se face în ordinea: cabinet de medicină legală, serviciu de medicină legală, institut de medicină legală;

(4) Când două sau mai multe instituții de același rang se recunosc competente ori își declină competența, conflictul pozitiv sau negativ de competență se soluționează de către instituția de medicina legală ierarhic superioară comună;

(5) Când conflictul de competență se ivește între o instituție de rang superior și una de rang inferior, soluționarea conflictului revine instituției de rang superior;

(6) Când conflictul de competență se ivește între un institut de medicină legală și Institutul Național de Medicina Legală “Mina Minovici” București, soluționarea conflictului revine Consiliului superior de medicina legală.

(7) Ca excepție de la alin. (1)-(6), actul medico-legal poate fi realizat în cadrul altei instituții medico-legale:

a) dacă există un aviz al Comisiei de avizare și control care recomandă efectuarea actului medico-legal într-o anumită instituție sau neefectuarea actului medico-legal într-o anumită instituție medico-legală din aria de competență teritorială;

b) dacă există un aviz al Comisiei superioare medico-legale care recomandă efectuarea actului medico-legal într-o anumită instituție sau neefectuarea actului medico-legal într-o anumită instituție medico-legală;

c) dacă nu există dotarea tehnică sau de personal într-un serviciu medico-legal, situație în care actul medico-legal poate fi realizat în cadrul altui serviciu medico-legal, doar în situația acordului explicit al acestui serviciu;

d) dacă nu există dotarea tehnică sau de personal într-un institut medico-legal, situație în care actul medico-legal poate fi realizat în cadrul altui serviciu medico-legal din aria sa de competență teritorială, doar cu acordul explicit al acestui serviciu medico-legal, sau a unui alt institut medico-legal, doar cu acordul explicit al acestui institut medico-legal;

e) orice alte situații, cu o justificare pertinentă, din care să reiasă necesitatea de efectuare a actului medico-legal în cadrul unei anumite instituții medico-legale, la solicitarea expresă a organelor judiciare.

Art. 2 Autopsiile medico-legale

Competența teritorială în vederea efectuării autopsiilor medico-legale se stabilește funcție de județul unde s-a constatat decesul.

Art. 3 Certificatele medico-legale

(1) Competența teritorială în vederea efectuării certificatelor medico-legale se stabilește în funcție de județul de domiciliu al persoanei evaluate.

(2) Ca excepție de la alineatul (1), în următoarele situații certificatul medico-legal se poate face într-o instituție medico-legală din alt județ decât cel de domiciliu:

a) atunci când evenimentul pentru care se solicită certificatul medico-legal s-a produs în alt județ decât cel de domiciliu, solicitantul poate fi evaluat și în județul unde s-a produs evenimentul;

b) atunci când persoana este nedeplasabilă, solicitantul poate fi evaluat în instituția medico-legală din județul în care locuiește efectiv;

Art. 4 Actele medico-legale psihiatrice

  1. Competența teritorială de efectuare a actelor medico-legale psihiatrice este:

    1. Pentru certificatele medico-legale psihiatrice, în cadrul serviciului județean de medicină legală unde are domiciliul persoana evaluată

    2. Pentru rapoartele de expertiză medico-legală psihiatrică, în cadrul serviciului județean de medicină legală unde are domiciliul sau a avut ultimul domiciliu persoana evaluată

    3. Pentru rapoartele de nouă expertiză medico-legală psihiatrică, în cadrul institutului medico-legal corespunzător, funcție de adresa de domiciliu sau de adresa unde a avut ultimul domiciliu

    4. În cazul în care persoana evaluată este internată sau instituționalizată pe raza altui județ decât cel în care își are domiciliul și este necesară deplasarea comisiei la acea locație, competența teritorială se stabilește funcție de adresa unde aceasta este internată sau instituționalizată

    5. dacă expertiza are ca obiectiv menținerea sau ridicarea măsurilor de siguranță, ea are drept scop evaluarea stării actuale, astfel că se va realiza, de fiecare dată, un raport de expertiză medico-legală psihiatrică, în județul unde persoana are domiciliul, este internată, instituționalizată sau deținută.

    6. ca excepție de la punctul e), se poate realiza un raport de nouă expertiză medico-legală psihiatrică doar dacă se contestă concluziile raportului inițial

    7. În cazul în care este necesară internarea în cadrul unui spital penitenciar în vederea evaluării (persoane încarcerate sau în arest preventiv), actul medico-legal va fi efectuat în cadrul Institutului Național de Medicină Legală

    8. Excepții de la punctele a) -d) se pot face doar pe baza unor motivații pertinente, justificate și doar cu acordul șefului de serviciu medico-legal sau al directorului institutului medico-legal unde se dorește dispunerea actului medico-legal psihiatric.

  1. Competența științifică a comisiei medico-legale psihiatrice constă în:

    1. evaluarea discernământului sau a capacității psihice în spețe civile sau penale, pentru o anumită faptă sau circumstanță

    2. evaluarea capacității psihice în vederea semnării unor acte civile

    3. evaluarea capacității psihice la momentul examinării

    4. aprecieri cu privire la periculozitatea socială

    5. aprecieri cu privire necesitatea instituirii unor măsuri de siguranță cu caracter medical

  2. Comisiile medico-legale psihiatrice nu au competența legală de a evalua capacitatea psihică în vederea instituirii unor măsuri de ocrotire socială.

  3. Ca excepție de la alin. (3), în situațiile în care se dorește evaluarea unor rapoarte medicale psihiatrice în vederea instituirii unor măsuri de ocrotire socială deja întocmite, se poate realiza o expertiză medico-legală constituită din doi medici legiști, cu referat de specialitate semnat de un medic psihiatru.

  4. În situațiile în care se solicită efectuarea unor expertize medico-legale pentru stabilirea aptitudinilor unei persoane de a conduce autovehicule, la care din analiza documentației medicale puse la dispoziție reies diagnostice psihiatrice, acestea se vor efectua pe baza Art. 27 alin. (2) lit. g) din Norme, într-o comisie de doi medici legiști, cu un referat de specialitate semnat de medic psihiatru

Art. 5 Expertizele medico-legale în vederea stabilirii existenței unor deficite în acordarea îngrijirilor medicale

  1. Competența teritorială a cazurilor se stabilește în felul următor:

  1. în toate cazurile, raportul de expertiză medico-legală se efectuează în instituția medico-legală din județul unde are adresa de domiciliu/ultimul domiciliu persoana evaluată.

  2. raportul de nouă expertiză medico-legală se efectuează în instituția medico-legală din județul unde persoana evaluată are adresa de domiciliu/ultimul domiciliu.

  3. ca excepție de la lit. b), atunci când nu se poate constitui comisia de expertiză, din motive obiective (număr insuficient de medici legiști, incompatibilități conform prevederilor Codului de Procedură Penală, ale Normelor sau alte situații de excepție, documentate în scris prin adresă către organul judiciar), noua expertiză medico-legală poate fi efectuată în cadrul Institutului medico-legal de care aparține serviciul județean de medicină legală.

  4. atunci când nu se poate constitui comisia de expertiză în cadrul unui institut medico-legal, din motivele ante-menționate, se va recomanda organului judiciar să se adreseze celui mai apropiat Institut medico-legal.

  5. atunci când expertiza nu se poate efectua, din motive obiective, în cadrul niciunui institut medico-legal, expertiza va putea fi îndreptată către Institutul Național de Medicină Legală.

  6. nu constituie criterii de necompetență teritorială: efectuarea unui alt raport de expertiză în cadrul aceleiași instituții medico-legale, efectuarea unui aviz al Comisiilor de avizare și control sau Comisiei superioare medico-legale, analiza unui caz din cadrul unei anumite instituții medicale cu care instituția medicală respectivă are o asociere de orice tip, faptul că una dintre părți are un expert medico-legal recomandat care lucrează în respectiva instituție și nici faptul că șeful de laborator/serviciu a semnat în acel caz un raport de expertiză;

  1. Competența științifică a cazurilor se stabilește în felul următor:

  1. atât institutele, cât și serviciile județene de medicină legală au competența științifică de a efectua expertizele medico-legale în vederea stabilirii existenței unor deficite în acordarea îngrijirilor medicale, competența specifică de efectuare a acestora fiind dobândită în timpul rezidențiatului de medicină legală. Expertiza medico-legală întocmită de medicul legist fără luarea unei opinii de specialitate se bucură de legitimitate și validitate. Atunci când, în mod excepțional, se consideră necesar, față de complexitatea cazului supus analizei, că este esențială participarea unor experți din alte domenii medicale la efectuarea expertizei, aceasta poate fi solicitată atât în județul arondat instituției medico-legale, cât și în alte județe

  2. în cazul în care este solicitată evaluarea unor cazuri din alte domenii biomedicale (stomatologie, farmacie, asistență medicală etc), pentru care medicii legiști nu au dobândit o competență specifică în timpul rezidențiatului, medicul legist va putea analiza doar acele aspecte ale cazului pe care se poate pronunța ca urmare a dobândirii unor competențe generale, în cursul facultății de medicină sau care au un caracter pur medico-legal (evaluarea unor aspecte traumatice, inclusiv intoxicații, identificarea unor aspecte morfologice etc.) fără a se putea pronunța asupra existenței legăturii de cauzalitate între fapte ilicite și stări morbide care sunt urmare a acestora, asupra unor deficiențe sau asupra respectării normelor tehnice. La aceste aspecte se poate răspunde doar cu participarea la efectuarea expertizei a unuia sau mai multor specialiști din domeniile biomedicale respective.

  3. nu constituie criteriu de necompetență științifică imposibilitatea obținerii unei opinii de specialitate.

  1. Comisiile de expertiză lărgite, cu cadre de specialitate, în cazul expertizelor medico-legale privind acordarea asistenței medicale necorespunzătoare intră în atributul medicului legist șef.

Art. 6 Expertize medico-legale ce pot fi efectuate doar în cadrul institutelor medico-legale:

  1. Următoarele expertize pot fi efectuate doar în cadrul institutelor medico-legale:

  1. expertize biocriminalistice pe corpurile delicte, precum expertiza petelor de sânge, de sperma și a firului de par – Institutul Național de Medicină Legală, Institute de Medicină Legală

  2. expertiza criminalistica traseologică, cum ar fi factorii suplimentari ai împușcării -– Institutul Național de Medicină Legală, Institute de Medicină Legală

  3. expertiza filiației: expertiza perioadei de concepție, a potenței și a capacității de procreare,

  4. expertiza filiației: expertiza comparativă antropometrică în diagnosticul filiației

  5. expertiza filiației: expertiza filiației prin metode serologice

  6. expertiza filiației: expertiza filiației prin metode HLA

  7. expertiza filiației: expertiza filiației prin metode ADN – Institutul Național de Medicină Legală, Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca, Institutul de Medicină Legală Iași, Institutul de Medicină Legală Timișoara

  8. expertize toxicologice, inclusiv calculul retroactiv al alcoolemiei – toate institutele de medicină legală

Art. 7 Expertize medico-legale pentru amânarea sau întreruperea executării pedepsei privative de libertate pe motive medicale

  1. Expertize medico-legale pentru amânarea sau întreruperea executării pedepsei privative de libertate pe motive medicale se realizează în cadrul institutelor medico-legale precum și în cadrul serviciilor județene de medicină legală Giurgiu și Constanța

  2. Noile expertize medico-legale pentru amânarea sau întreruperea executării pedepsei privative de libertate pe motive medicale se fac la Institutul Național de Medicină Legală

Art. 8 Competența științifică

  1. Competența științifică pentru efectuarea oricărui tip de act medico-legal se dobândește automat, odată cu obținerea calității de expert medico-legal.

  2. Ca excepție de la alin. (1), în cazul expertizelor care necesită tehnici noi/metodologii noi, care nu au fost prevăzute în curricula de rezidențiat sau dacă expertul medico-legal nu a realizat un tip anume de expertiză o perioadă lungă de timp, el poate sesiza prin adresă scrisă conducătorul instituției medico-legale despre această situație, în vederea efectuării unor cursuri sau pregătire de specialitate

  3. În situația prevăzută la alin. (2), conducătorul instituției va putea:

  1. Desemna alt personal specializat din subordine pentru a asigura pregătirea expertului medico-legal care nu are cunoștințele necesare

  2. Adresa o solicitare scrisă Consiliului superior de medicină legală, pentru a se identifica un alt centru de medicină legală din țară sau din străinătate, unde se va putea perfecționa

  3. Trimite expertul medico-legal la cursuri postuniversitare de perfecționare

  1. Nu constituie criteriu de necompetență științifică a medicului legist imposibilitatea obținerii unei opinii de specialitate în vederea efectuării unui act medico-legal.

  2. Opiniile sau referatele de specialitate obținute trebuie evaluate critic de către medicul legist sau de către comisia responsabilă de caz în elaborarea concluziilor.

  3. Includerea nejustificată în cadrul unui act medico-legal a unei mențiuni referitoare la necompetența științifică, care să facă referire la o activitate care intră în sfera de competențe a medicinei legale, poate constitui abatere disciplinară.

  4. Ca excepție de la alin. (5), expertul medico-legal nu trebuie să răspundă la obiectivele dispuse de organul judiciar care nu intră în competența medicinei legale, aici fiind incluse obiective la care trebuie să răspundă alte instituții ale statului, obiective cu un caracter teoretic, obiective care fac referire la aspecte legale, obiective neclare, obiective exclusiv tehnice în cadrul expertizelor privind existența unor deficite în acordarea îngrijirilor medicale, a celor toxicologice, genetice etc.

Metodologie competențe teritoriale_2feb